Despre Titu Maiorescu
Titu Liviu Maiorescu s-a născut pe 15 februarie la Craiova. Prim ministru al României între anii 1912 ÅŸi 1914, ministru de interne, avocat, politician, academician, scriitor, mason, era fiul Mariei Popazu - rudă cu un episcop de CaransebeÅŸ, ÅŸi al lui Ioan Trifu - fiu de ţăran transilvănean, care-ÅŸi schimbase numele ca să evidenÅ£ieze că se înrudea cu Petru Maior, cu studii teologice în Å£ară ÅŸi peste hotare, dar lipsit de dreaptă credinţă, profesor ÅŸi inspector ÅŸcolar, publicist. Tatăl locuieÅŸte pentru o perioadă în Austria, salariat al Ministerului de JustiÅ£ie, iar Titu ÅŸi sora sa, Emilia, urmează diferite ÅŸcoli prin locurile în care se mută cu mama lor: BucureÅŸti, Craiova, Blaj, Sibiu, BraÅŸov. Familia se mută în septembrie 1851 la Viena, iar viitorul om de stat urmează cursurile Academiei Tereziene, absolvind ca ÅŸef de promoÅ£ie. ObÅ£ine în continuare doctoratul magna cum laude după numai un an de studiu la Berlin, licenÅ£a în litere ÅŸi filosofie la Sorbona, licenÅ£a în drept la Paris, fiecare într-un singur an de studii. În 1858 predă ÅŸi psihologie ÅŸi franceză în case particulare. În casa familiei Kremnitz îÅŸi va cunoaÅŸte viitoarea soÅ£ie, Klara, cu care se va căsători în 1862, venind înapoi în Å¢ară.
Devine supleant la Tribunalul de Ilfov, profesor la Universitatea din IaÅŸi, director al Gimnaziului ieÅŸean, predă istorie la Universitate, apoi este numit decan al facultăţii de Filosofie din cadrul universităţii ieÅŸene, iar ulterior rector. Din octombrie 1863 este directorul Åžcolii Normale Vasile Lupu din IaÅŸi ÅŸi predă pedagogie, gramatică română, psihologie, compunere. Continuă să aibă diferite funcÅ£ii în care se implică intens. Å¢ine conferinÅ£e în Å¢ară ÅŸi în afară. La 30 de ani era deputat, la 34 - ministru. În 1864 este suspendat din toate funcÅ£iile politice în urma acuzelor care i se aduc pe plan politic, însă în anul următor este achitat. Fondează revista Convorbiri literare, cercul Junimea, traduce, publică. Cariera de politician îl captivează; deÅŸi editează prima ediÅ£ie a volumului Poesii a lui Eminescu, îi este adversar acestuia în poziÅ£ii ce Å£in de economia naÅ£ională - Maiorescu era avocatul concernului Strousberg împotriva statului român, concernul condus de un celebru escroc al vremii, care primise concesionarea construcÅ£iilor căilor ferate române, jefuind astfel Å¢ara. Mai sunt ÅŸi alte exemple privitoare la rolul negativ politico-economic pe care l-a jucat Maiorescu in viaÅ£a românească, cum este cazul fabricii Dallemagne-Muller, al cărei procurator era. Moare pe 18 iunie 1917 la Bucuresti, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.