Pentru ca o societate să existe ea are nevoie de validare de orice natură, fie ea politică, sociala È™i teritorială. Marile popoare ale lumii au creat imperii cu ajutorul cuceririi de noi teritorii È™i prin înfrângerea adversarilor.
De-a lungul timpului, istoria ne-a oferit o sumedenie de exemple în acest sens. De la Attila Cuceritorul până la Alexandru cel Mare, lupta pentru supremaÈ›ie s-a dat întotdeauna între două sau mai multe entități, ambele urmărind acelaÈ™i scop È™i folosind aceleaÈ™i mijloace pentru a-l atinge.
Tumultul politic È™i-a lăsat puternic amprenta asupra întregii lumi, iar conducătorii statelor au fost întotdeauna angrenaÈ›i într-o întrecere pentru mai mult, mai bine.
Umberto Eco, unul dintre cei mai apreciaÈ›i teoreticieni ai Italiei, avea să îÈ™i concentreze toate forÈ›ele pentru a pune bazele unui tratat revoluÈ›ionar. Astfel, lucrarea sa, „Cum ne construim duÈ™manul”, este o incursiune remarcabilă în paginile de istorie, o călătorie în cele mai vechi timpuri È™i o reflecÈ›ie asupra unor evenimente care aveau să schimbe lumea.
Analizând profilul duÈ™manului ideal, Eco face câteva paranteze interesante. El ne vorbeÈ™te deschis despre marile comploturi ale trecutului, ne întoarce milenii în urmă pentru a privi diferenÈ›ele de opinii ale Antichității, RenaÈ™terii È™i, în cele din urmă, ale Modernității.
La Eco traiectoria este clară, el începe cu trecutul atât de îndepărtat È™i ajunge până-n contemporaneitate. Treptat, avem trimiteri către personalități care au lăsat o urmă adâncă în imaginarul colectiv. AÈ™adar, de la Platon la Aristotel, până la Alexandru cel Mare È™i strategia sa de cucerire a Babilonului, până la Napoleon sau Kennedy. În accepÈ›iunea lui Umberto Eco, lumea este o înÈ™iruire de evenimente provocate de fel È™i fel de oameni. Căci, scriitorul susÈ›ine că omul se află în spatele tuturor lucrurilor, fără a considera acest lucru tocmai pozitiv.
Pe parcursul paginilor, tratatul lui Eco întăreÈ™te ipotezele personale ale scriitorului È™i, din nou, se pune problema subiectivismului. Italianul vorbeÈ™te, mai târziu, despre chestiunea numită „duÈ™man colectiv" È™i face referire la situaÈ›ii diverse. Aici, Eco se opreÈ™te asupra drepturilor È™i libertăților cetățeanului È™i ne vorbeÈ™te despre rasism sau despre o problema imigranÈ›ilor.
Observăm că autorul nu doreÈ™te să împartă taberele, nu cataloghează naÈ›iuni ori oameni politici. De altfel, Eco nu critică regimuri, doar le expune È™i încearcă să transmită cititorului informaÈ›ia corectă.
Tratatul nu se limitează numai la politic È™i social, ba chiar face o trecere integrantă către sfera artistică È™i culturală. Aici avem parte de fel È™i fel de comparaÈ›ii între scriitori, intelectuali ori alte figuri marcante ale epocilor trecute È™i nu numai. Eco se axează pe ideea conform căreia existenÈ›a unui duÈ™man, de orice natură, real sau închipuit, este cheia către buna funcÈ›ionare a societății.
Manuscrisul său avea să apară pentru întâia oară în 2011, iar în anticariatul nostru sunt disponibile mai multe ediÈ›ii, dintre care amintim: Polirom (2011), Polirom (2013).