În 1980 Umberto Eco încerca să îÈ™i clădească o carieră în lumea fascinantă a literaturii. Cu studii superioare, plimbat prin marile capitale ale Europei, visător È™i pasionat de cultură muzică, dar mai ales filosofie, viitorul său părea promițător. Semiotica È™i hermeneutica vor fi principalele teme studiate în cadrul Universității din Torino, iar mai apoi aprofundate la Köln È™i Madrid. Pasiunea pentru cuvinte È™i expresii vine mai târziu, mult prea târziu ar spune autorul.
Lungile nopÈ›i petrecute pe băncile bibliotecilor vor da roade ani mai târziu, iar notiÈ›ele strânse în caiete ponosite vor servi pentru formarea în domeniul cultural. Între timp, Umberto îÈ™i găseÈ™te de lucru la redacÈ›ia unei mici publicaÈ›ii din Bologna È™i descoperă că îl atrage gramatica, semantica, dar È™i literatura. Începe să scrie, mai întâi în jurnal, după care pentru diverse gazete locale. ÎÈ™i iubeÈ™te meseria, dar nu asta îÈ™i doreÈ™te. Spirit nestatornic, porneÈ™te într-o incursiune spre aflarea rădăcinilor limbii italiene È™i studiază individual gramatica È™i fonetica.
Trecut de primii ani ai tinereÈ›ii îÈ™i formează un grup de lectură unde dezbate fel È™i fel de teme. De la istorie la politică, autorul reuÈ™eÈ™te să surprindă publicul prin cunoÈ™tinÈ›ele dobândite de-a lungul timpului. Astfel, se hotărăște să pună bazele unui tratat de hermeneutica în care să îÈ™i expună părerile formate în urma studiilor temeinice.
Pleacă la Viena în toamna lui 1987, iar conflictele politice cu care se confrunta Imperiul austriac îi vor servi drept sursă de inspiraÈ›ie. Astfel, reuneÈ™te într-un manuscris o serie de norme È™i reguli privind limitele interpretării textelor, evenimentelor sau autorilor. Prin urmare, avem de a face cu un tratat revoluÈ›ionar care vorbeÈ™te despre maniera cititorului de a interpreta un text È™i a se raporta la înÈ›elesul acestuia.
În accepÈ›iunea lui Umberto Eco, un text literar, dramatic, politic ori de altă natură, este interpretat, pe bună dreptate, diferit de fiecare cititor. PuÈ›ini sunt însă cei care vor trata însă textul în cauză cu obiectivitate, iar scriitorul pune mare accent pe o astfel de abordare.
Scriitorul acceptă ideea conform căreia un text poate fi interpretat în numeroase feluri, însă respinge ideea conform căreia acesta nu poate fi catalogat drept „bun" sau „rău”. Aici intervine subiectivismul È™i modalitatea în care fiecare dintre noi tratează un text la prima citire.
Eco face câteva paranteze interesante È™i chiar oferă exemple concrete. Ba mai mult, studiază textele marilor scriitori ai Antichității È™i ai RenaÈ™terii, făcând o interesantă paralelă între trecut È™i prezent. Vom urmări astfel un soi de dezbatere scrisă, un elogiu adus literaturii în toate formele sale È™i o critică adusă subiectivismului. Curios este faptul că însuÈ™i autorul se dovedeÈ™te incapabil de imparÈ›ialitate în abordarea sa.
„Limitele interpretării” va apărea pentru întâia oară în 1987 È™i se regăseÈ™te în rafturile anticariatului nostru în numeroase ediÈ›ii, dintre care amintim: Pontica (1996).