„Minunea Sfântului Baudolino” apare pentru întâia oară în 1992 È™i este unul dintre cele mai apreciate manuscrise semnate de italianul Umberto Eco. La doar un click distanță, pe site-ul anticariatului nostru, sunt disponibile mai multe ediÈ›ii ale romanului, dintre care amintim: Pontica (2001), Humanitas (2000). Cartea va fi reeditată È™i vândută într-un număr record de copii.
Școlit la Bologna, erudit È™i plimbat prin întreaga Europă, ocupând funcÈ›ii importante în învățământul italian, scriitorul conturează într-un stil aparte imaginea societății în care i-a fost dat să trăiască.
Crescut după dogmele È™i credinÈ›ele romano-catolice, scriitorul îÈ™i descoperă pasiunea pentru cultura medievală È™i literatură încă din anii adolescenÈ›ei. DeÈ™i îÈ™i iubeÈ™te patria, Eco rămâne realist È™i îi critică cu asprime punctele slabe, dar È™i capetele care o guvernează. Nefiind aservit politic reuÈ™eÈ™te cumva să se menÈ›ină departe de tumultul clasei conducătoare a Italiei. Mai târziu, când numele său devine suficient de cunoscut, va lua în derâdere deciziile neinspirate ale guvernanÈ›ilor, ba chiar va bagateliza personalități È™i evenimente.
Dând dovadă de o forță psihologică deosebită È™i o inteligență nativă formidabilă, Umberto Eco avea să construiască poveÈ™ti greu de descifrat la o primă răsfoire. Treptat, stilul său literar se încheagă È™i se îmbunătățeÈ™te, iar romanele devin din ce în ce mai acide. Stârnind controverse cu gândirea sa reformistă È™i fiind adesea neînÈ›eles, scriitorul îÈ™i concentrează atenÈ›ia asupra personajelor sale, inspirate din realitatea vremurilor.
În „Minunea Sfântului Baudolino” italianul îÈ™i urmează traiectoria cu care ne-a obiÈ™nuit. El descrie într-o serie de povestiri satirice fel È™i fel de comportamente, personalități È™i evenimente. Fără teama cenzurii, Umberto Eco dă viață unor eroi diferiÈ›i, dar atât de asemănători. AcÈ›iunea romanului este una statică, nu am greÈ™i dacă am numi-o inexistentă. Cartea lui Eco nu se centrează pe o intrigă deosebită, ci mai degrabă pe o descriere în forță a tuturor sectoarelor societății italiene.
Scriitorul evita să pună accent pe portretul unor personalități, ba mai mult încearcă să le minimizeze importanÈ›a. AÈ™adar, Umberto critică societatea, politica, religia È™i, mai apoi, oamenii. Titlul cărÈ›ii face referire la bariera dintre guvernanÈ›i È™i guvernaÈ›i, dintre adevărat È™i fals, dintre mirajul politicii È™i duritatea vieÈ›ii din spatele clădirilor înalte. Ar fi greÈ™it însă să ne gândim că Umberto Eco este vreun apărător al celor sărmani, nevoiaÈ™i sau neîndreptățiÈ›i.
În realitate, scriitorul este doar cel care expune lumea sa dintr-o perspectiva pur subiectivă, ba chiar ridiculizează evenimente tragice. În accepÈ›iunea lui Eco, tragismul istoriei nu se trage din ghinion, ci din incapabilitatea conducătorilor de a-È™i organiza atât oamenii cât È™i resursele. DeÈ™i, spuneam în introducere, Umberto Eco a încercat întreaga carieră să se È›ină departe de politică, convingerile È™i mărturiile sale îl contrazic.