Pe 21 iulie 1821, într-o familie ce curând ajunsese boierească, se naÈ™te Vasile Alecsandri. Copilăria È™i-o petrece împreună cu cei doi fraÈ›i la IaÈ™i unde are să înveÈ›e de la un profesor grec È™i un călugăr, apoi merge la pension unde îl va avea coleg pe Mihail Kogălniceanu. A experimentat multe domenii, cum ar fi medicina sau avocatura însă a început să scrie È™i văzând că este apreciat de cercurile din înalta societate, a decis să se dedice literaturii. Prima dată a publicat în Dacia literară, apoi timp de trei ani a scris versuri franÈ›uzeÈ™ti ce nu au ajuns peste hotare. Se întoarce la limba română È™i scrie poezii cu duiumul, printre care È™i binecunoscutele Somnoroase păsărele. După călătorii în Paris È™i Italia, se întoarce în Moldova unde patriotismul începe să îÈ™i spună cuvântul È™i în lirica sa, astfel că Alexandru Ioan Cuza îl observă È™i îi oferă funcÈ›ia de diplomat în trei țări. In 1854 fondeazÄ revista România literară unde vor scrie nume mari ale literaturii cum ar fi Negruzzi sau Grigore Alexandrescu. După alegerea lui Carol, scrie imnul regal ce va rămâne în picioare pe toată durata domniei sale. Acum ajunge recunoscut È™i în străinătate, mai ales în FranÈ›a pentru că primise titlul de ministru al afacerilor externe, È™i uitaÈ›i aÈ™a dragi prieteni cărÈ›ile sale au rămas în picioare È™i în ziua de astăzi.
Printre cele mai cunoscute titluri se numără Pasteluri È™i legende, ChiriÈ›a în provincie sau Istoria unui galbin.
Poezia istorică "Dan, căpitan de plai" a apărut pentru prima dată în 1875. Numeroase ediÈ›ii au apărut ulterior, cum ar fi Minerva în 1981 sau Astro în 2010, important este că toate au păstrat limbajul È™i esenÈ›a celei originale.
Dan deja a ajuns bătrân È™i cum la vârsta asta nu mai ai ce să îÈ›i doreÈ™ti, visezi È™i îÈ›i aminteÈ™ti anii glorioÈ™i ai tinereÈ›ii. Pe când era adolescent, a auzit că vin tătarii să ne ia È›ara, lucru ce era de neconceput, mai mult decât atât È™i animalele o luaseră razna fiindcă simÈ›eau prezenÈ›a inamicilor. El È™i-a luat paloÈ™ul fără să stea pe gânduri È™i a pornit la luptă. Prima dată a trecut pe vechiul său prieten, Ursan, ce avea o herghelie, È™i-au luat la revedere de la cei dragi, È™i-au luat armele È™i au pornit la drum. Fiecare a mers pe o alta parte pentru a-i lua prin surprindere însă Ursan a fost rănit. Strigătul lui l-a adus pe Dan lângă el È™i a reuÈ™it să îl salveze dar numai cu ajutorul fiicei lui, Fulga, ce a apărut deodată în mulÈ›ime. Când Ghirai reuÈ™eÈ™te să treacă Nistrul, îl ia prizonier pe Dan È™i îl lasă trei zile in voia sorÈ›ii. Observând caracterul său de luptător, îi propune să lupte cu ei È™i îi oferă È™i luna de pe cer însă Dan refuzÄ cu vehemență È™i îi spune că mai bine moare. Ghirai a fost impresionat aÈ™a că l-a lăsat să se întoarcă acasă È™i după a sărutat pământul strămoÈ™esc a murit în cortul său.