Vasile Parvan - Dacia

Dacia, una din cele mai cunoscute lucrări ale lui Vasile Pârvan, a apărut mai întâi în limba engleză, la Cambridge, în 1928, È™i a fost tradusă în limba română câÈ›iva ani mai târziu, în 1937, la iniÈ›iativa AsociaÈ›iei academice ”Vasile Pârvan” a FoÈ™tilor Membri ai Școalei Române din Roma. Studiul arheologic al lui Pârvan în spaÈ›iul carpato-dunărean este primul de acest fel realizat de un român, iar ediÈ›iile ce au urmat, după cea din 1937, în 1957, 1958 È™i 1967 s-au vândut în primele zile de la apariÈ›ie.

Istoricul român a redactat lucrarea în limba franceză È™i a fost tradusă apoi în engleză. Lucrarea cuprinde, de fapt, prelegerile pe care Vasile Pârvan le-a È›inut la Cambridge în 1926, ca invitat al grupării È™tiinÈ›ifice ”Special Board for Classics”, în cadrul St's John College. Pârvan însă nu s-a putut bucura de succesul lucrărilor sale, întrucât a decedat la un an de la prelegerile sale de la Cambridge, în 1927, la doar 45 de ani. În favoarea descoperirilor arheologice, el a ignorat o problemă aproape banală de sănătate: apendicita. Studiile sale, atât din Getica, cât È™i din Dacia, însă, se bucură chiar È™i azi de apreciere È™tiinÈ›ifică È™i rămân indispesabile studierii istoriei spaÈ›iului carpato-dunărean.

Cele cinci prelegeri ale istoricului, reprezentând cele cinci capitole ale cărÈ›ii, reprezintă în fapt etapele succesive ale evoluÈ›iei culturii carpato-danubiene în antichitate. Pârvan a urmărit fenomenul de orientare al spaÈ›iului carpato-dunărean spre Apus, în special în perioada trecerii de la epoca bronzului la epoca fierului, prin studierea elementelor italice villanoviene. Astfel, istoricul arăta că romanitatea noastră nu se datora doar cuceririi, ci că începuse cu mult timp înainte, idee pe care Pârvan o expune È™i în Getica. Din acest punct de vedere, poate cel mai important capitol al lucrării este ultimul, unde istoricul analizează spaÈ›iul carpato-danubian în relaÈ›ie cu romanitatea, demostrând problematica mai veche a latinității poporului român, care a preocupat istoricii din spaÈ›iul românesc cu câteva secole înainte. Din nou, el subliniază că o lume nu se poate romaniza în 15-30 de ani È™i că penetraÈ›ia romană, de natură ”pur civilizatoare”, trebuie să fi început în țările dunărene încă din anul 200 î.Ch. Desigur, studiile arheologice făcute în anii ce au urmat fie au confirmat teoriile lui Pârvan, fie le-au făcut să fie reevaluate. Unii arheologi susÈ›in că influenÈ›a celtică din epoca fierului la Pârvan este prea accentuată, iar că, pe de altă parte, influenÈ›a grecească nu este suficient subliniată, în ciuda dovezilor.

Student al unor profesori precum Dimitrie Onciul sau Nicolae Iorga, Vasile Pârvan a jucat un rol cheie în dezvoltarea È™colii româneÈ™ti de arheologie. În 1914 el întemeia, alături de alÈ›i istorici, Intitutul de Studii Sud-est europene. În 1921 a organizat Școala română de la Roma, unde a È™i rămas director până la moartea sa prematură. Prin această instituÈ›ie el urmarea dezvoltarea È™i progresul altor arheologi È™i istorici. În cadrul acestei Școlii a reuÈ™it publicarea unor reviste de specialitate, precum ”Dacia” sau ”Diplomatarium Italicum”. Faptul că operele sale au circulat în limbile de circulaÈ›ie ale vremii (franceză, engleză) demostrează importanÈ›a pe care Pârvan o acorda recunoaÈ™terii la nivel internaÈ›ional a problematicii arheologiei din spaÈ›iul carpato-dunărean. Dacia, deÈ™i o lucrare de dimensiuni mici comparativ cu Getica, este plină de însemnătate È™i bine documentată, aducând România în rândul celorlalte țări în ceea ce priveÈ™te studiile de arheologie.