Povestirea “Capul de zimbru”, de Vasile Voiculescu a fost publicată în anul 1946 în revista “Provincia”, din Turnu Severin, fiind premiată un an mai târziu.
Opera în volum, apare în anul 1966, la editura pentru Literatură, în două volume, atât în format broÈ™at, cât È™i cartonat, iar printre alte edituri care au publicat povestirea, putem aminti de editura Minerva, din colecÈ›ia Biblioteca pentru ToÈ›i, 1972, în format broÈ™at, editura Cartea Românească, din colecÈ›ia Marii Scriitori Români, 1982, în format broÈ™at sau editura Scrisul Românesc, 1983, în format broÈ™at.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de “Din È›ara zimbrului”, 1918, “Destin”, 1933, “Întrezăriri”, 1939, “Șarpele Aliodor”, 1947 sau “Zahei orbul”, 1947-1958, operă publicată postum.
Povestirea “Capul de zimbru”, de Vasile Voiculescu reprezintă o poveste remarcabilă creată de Voiculescu, singura povestire publicată în timpul vieÈ›ii, o povestire în care se împletesc mai multe planuri, de la cel real, la cel fantastic, atemporal È™i imaterieal, spaÈ›ii care se întrepătrund în stilul scriitoricesc voiculescian, în ramă, stil utilizat È™i de Mihail Sadoveanu în povestirile acestuia.
Povestirea se concretizează pe câmpul de luptă, pe un front din Bărăgan, unde totul pare a fi imens, fără de sfârÈ™it, având în vedere câmpul de bătaie care pare să nu se mai termine, iar atmosfera de o acalmie apăsătoare este spulberată la un moment dat de sosirea unor oaspeÈ›i germani, a unui general È™i a unei suite de cadre militare, care îi însoÈ›eau.
Momentul este prezentat ca pe unul de ospitalitate, presărat cu o precipitare din partea românilor, care încearcă să pregătească cât mai bine evenimentul special care urma să se etaleze în faÈ›a lor.
AÈ™adar la ora zece fix, o maÈ™ină spulberă liniÈ™tea de pe front, având aici parte de momentul în care intriga povestirii se propagă, din maÈ™ină coborând un general blond spălăcit È™i un maior, povestea fiind acum concentrată în sfera unui spaÈ›iu de tip “bog realm”, un È›inut ca o adâncitură atemporală în spaÈ›iu È™i timp, È›inut în care irealul È™i ireversibilul au un cuvânt de spus în conturarea acÈ›iunii.
Maiorul intră în scenă, însoÈ›indu-l pe general pentru a-l ajuta la traducere, aflându-se că acesta se trăgea din Moldova, dat fiind faptul că purta cu mândrie stema familiei, agățată pe mantie.
DiscuÈ›iile escaladează rapid, maiorul prezentând o istorie a timbrului cap de zimbru, extrem de rar, care exista, după spusele acestuia, doar în două exemplare (Tertium non datur - A treia nu exista) oferindu-i astfel un statut unic. Timbrul este scos È™i arătat tuturor, fiind aÈ™ezat pe masă, dar în timp ce un sergent soseÈ™te cu o È™tafetă de război, se crează o atmosferă bulversantă, care duce la înstrăinarea timbrului cotat la peste un milion de mărci germane.
Se crează o atmosferă tensionată, maiorul ordonând să fie percheziÈ›ionaÈ›i toÈ›i cei implicaÈ›i, iar în urma acestei percheziÈ›ii, o singură persoană, căpitanul TomuleÈ›, nu este de acord să fie perchiziÈ›ionat, punctul culminant, fiind atunci când revolverul aproape că îi zboară creierii căpitanului.
Timbrul este găsit, însă la timp, lipit de fundul unei farfurii la o masă, iar TomuleÈ› scapă fără ca maiorul să afle că acest căpitan purta din familie, un cap de zimbru identic oferit de mama sa pentru a-i purta noroc.
AÈ™adar, TomuleÈ› alege să nu arate timbrul, pentru a nu intra la bănuieli, dar È™i pentru a nu crea un moment de fală È™i competiÈ›ie între cei doi. În final, momentul în care TomuleÈ›, arde capul de zimbru È™i reglează cumva totul la ideea de “Tertium non datur”, reprezintă un moment simbolic de o înaltă încărcătură artistică, care anunță È™i sfârÈ™itul poveÈ™tii.
Opera a fost ecranizată în anul 2006, într-un scurt metraj în regia lui Lucian Pintilie, avându-i în rolurile principale pe Sorin Leoveanu, în rolul căpitanului TomuleÈ› È™i pe Tudor Istodor, în rolul maiorului german.