Vasile Voiculescu a fost unul dintre cei mai apreciaÈ›i scriitori ai secolului trecut. S-a născut pe 13 octombrie 1884 în comuna buzoiană Pârscov, într-o familie de negustori. A urmat primul an de liceu în oraÈ™ apoi s-a mutat la BucureÈ™ti la Gheorghe Lazăr unde a început să fie interesat de È™tiință È™i filosofie. A citit Auguste Comte, Charles Darwin È™i Wundt aÈ™a că a decis să meargă la Facultatea de Litere È™i Filosofie. Nu rezistă mult aici pentru că interesul pentru È™tiință se va amplifica aÈ™a că se va înscrie la medicină, domeniu în care îÈ™i va obÈ›ine È™i doctoratul în 1910. Se îndrăgosteÈ™te de Maria Mittescu, care îi va fi È™i soÈ›ie, È™i scriindu-i poezii decide să le publice în revista Convorbiri Literare. Când va izbucni războiul va servi ca medic militar la Bârlad unde va participa È™i la seratele culturale organizate de Alexandru Vlahuță. În 1916 publică primul volum intitulat simplu "Poezii" iar acesta va fi doar startul unei cariere prospere. Va scrie È™i proză, È™i piese de teatru iar în 1941 va primi Premiul National de Poezie. Timp de patru ani va fi deÈ›inut politic din cauza unei erori judiciare în cazul Rugului Aprins È™i având deja peste 70 de ani în acea vreme a suferit cumplit. I s-a luat dreptul de a mai publica însă tot ceea ce s-a mai găsit a fost publicat post-mortem. Autorul îÈ™i are sfârÈ™itul în primăvara anului 1963 din cauza cancerului pulmonar.
Volumul de poezii "Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare" a fost publicat post-mortem în 1964 la Editura pentru Literatură, ediÈ›ie ce va fi urmată de numeroase altele, printre care Minerva în 1981, Eminescu în 1982 È™i Dacia în 1990.
Poate că una dintre cele mai importante voci ale sonetului european ajunge astăzi reinventată de românul nostru. Este o onoare È™i a ajuns să fie cel mai apreciat volum al autorului de-a lungul timpului. Nu le putem citi ca pe simple poezii, ci ca pe niÈ™te experienÈ›e de care nu vom mai avea parte multă vreme. Sunt numerotate cu cifre romane, deci va fi uÈ™or să vă plimbaÈ›i printre ele È™i să le simÈ›iÈ›i aerul de epocă. Un spectacol de culori, peisaje, personaje È™i stări vi se va arăta cu fiecare rând. Era să uit de iubire, care e poate cel mai exploatat sentiment în cazul de față È™i care, la fel ca în viziunea shakesperiană, ajunge mereu să învingă.