Publicat pentru prima dată în 1966, romanul lui Voiculescu este sfâÈ™ietor, dramatic È™i plin de sensibilitate. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediÈ›ii ale romanului, dintre care amintim: Dacia (1970/1986), Cartea Românească (1982), Art (2011).
Povestea lui Zahei debutează brusc, prezentând copilăria unui copil oropsit, orfan, apoi abandonat. Mama lui Zahei moare de timpuriu, iar băiatul este crescut din mila vecinilor. Vreme îndelungată îÈ™i face veacul prin sat, pe drumurile prăfuite ale locului natal, printre cunoscuÈ›i È™i străini, suferind de frig È™i foame.
Ca È™i cum situaÈ›ia deja existentă nu ar fi de ajuns, Zahei îÈ™i pierde vederea într-un mod misterios È™i inexplicabil. De aici înainte, romanul se complică, iar notele tragice se accentuează. Călătoria orbului într-o lume ostilă este prezentată magistral de Voiculescu, iar cititorul este surprins de profunzimea textului.
Zahei orbul este un personaj de-a dreptul fascinant, deosebit È™i misterios. El cunoaÈ™te dezamăgiri fără margini, chinuri fizice È™i sufleteÈ™ti, dar nu îÈ™i pierde niciodată speranÈ›a. Societatea în care trăieÈ™te eroul este dominată de răutate, populată de oameni fără valori morale È™i etică. Treptat, îl însoÈ›im pe Zahei în ceaÈ›a timpului, îi suntem alături în călătoria sa fără cale de întoarcere, îi cunoaÈ™tem iubirile È™i suferinÈ›ele.
Zahei se îndrăgosteÈ™te de o femeie, dar legătura lor nu durează prea mult. Când aceasta este ucisă de amantul gelos, iar Zahei este acuzat pe nedrept de crimă, firul acÈ›iunii se schimbă.
Eroul nostru ajunge la carceră, iar condiÈ›iile austere în care este sortit să trăiască îl vor schimba radical pe bărbat.
Voiculescu vorbeÈ™te despre iubire, credință È™i iertare. Personajele sale sunt demne È™i realiste, însă lumea conturată de autor pare de a dreptul apocaliptică. Autorul ilustrează o lume desfrânată, într-o permanentă schimbare È™i niÈ™te personaje care par a bântui prin întuneric. DeÈ™i singurul orb este Zahei, ceilalÈ›i participanÈ›i la acÈ›iune par cumva departe de realitate, pierduÈ›i undeva într-un univers paralel È™i uitaÈ›i de cei din jur.
Voiculescu vorbeÈ™te deschis despre păcate, aducând sodomia în prim plan È™i plasând iubirea dintre un bărbat È™i o femeie în plan secund. DeÈ™i întreaga acÈ›iune explodează la un moment dat, iar firul narativ pare împărÈ›it în mai multe direcÈ›ii, idea principală rămâne aceeaÈ™i. Nu ne este explicat cu exactitate motivul orbirii lui Zahei È™i nu suntem convinÈ™i dacă nu cumva este o metaforă inventată de autor. Lumea distorsionată a lui Voiculescu pare, la o primă analiză, de neînÈ›eles. Mai târziu, accentele distopice se înmulÈ›esc, iar eroul nostru este ridicat la rang de sfânt.
Zahei îÈ™i acceptă condiÈ›ia È™i se resemnează cu viaÈ›a care i-a fost hărăzită, iar cititorul este fascinat de povestea orbului. Pe alocuri opera se aseamănă cu o altă scriere remarcabilă, „Eseu despre orbire”, semnată de Jose Saramago.