Victor Eftimiu - Paunasul codrilor

Victor Eftimiu a fost un dramaturg, scriitor È™i traducător român de origine macedoromână, membru al Academiei Românie. 

Cartea "PăunaÈ™ul codrilor" este împărÈ›ită în È™apte părÈ›i, fiecare reprezentând o poveste distinctă, È™i anume: "Fluierul ciobănaÈ™ului", "Vulpea păcălită", "Făt-Frumos din lacrimi", "Omul de piatră", "Ce-i È™apte voinici", "Zâna viselor" È™i "PăunaÈ™ul codrilor".

Ultima poveste a cărÈ›ii descrie viață lui Florin, supranumit "păunaÈ™ul codrilor". În pădurea Sânzienelor trăia un înÈ›elept bătrân, acesta fusese de mult izgonit în pădure de către Zmeu, cel care o răpise È™i pe Mărgărinta. ÎnÈ›eleptul stătea cufundat în gânduri, răsfoind cărÈ›i din vechime, È™i se hrănea cu laptele unei capre numite Zoica, care îÈ™i găsise refugiul pe lângă el de mulÈ›i ani. De la o vreme, acesta băgă de seamă că laptele ei începe să scadă. Într-o zi, când decisese să o urmărească, acesta văzu că la poala unei străbun stejar Zoica alăpta un prunc bălai. MoÈ™neagului nu-i venea a crede, se frecă la ochi, se mai uită odată È™i dându-È™i seama că nu visează ridică pruncul din iarbă, îl luă în braÈ›e È™i îl duse în peÈ™tera lui. Zoica îi hrănea acum pe amândoi, până veni momentul să-È™i dea ultima suflare. Din acel moment, cei doi trebuiră să se hrănească numai cu rădăcini È™i buruieni fierte. MoÈ™neagul îi făcuse lui Florin un arc È™i o ghioagă cu care să vâneze păsări È™i sălbăticiuni, îi vorbise despre oameni È™i despre viață lor în sate È™i în târguri, îl învățase să citească È™i să scrie. Nu după mult timp, într-o dimineață de primăvară venise È™i rândul bătrânului să îÈ™i dea ultima suflare, nu înainte de a-i mai vorbi o dată. Atunci îi povesti cum îl găsise într-o tufă din pădure, înfășurat în scutece È™i în plăpumioara albastră, având la gât o salbă ce avea notată pe fiecare bănuÈ› o slovă, în total È™ase slove (f-l-o-r-i-n). Îi povestise È™i despre trecutul său, faptul că el nu a fost mereu cum era în prezent. În trecute vremuri, el era conducătorul acelui È›inut, însă Zmeul l-a alungat, acum, împreună cu scorpia pădurii - mama lui, secătuindu-i pe oamenii ce locuiesc în acele zone. Băiatul se îmbracă în pieile lăsate de moÈ™neag, îÈ™i luă arcul È™i ghioaga È™i a plecă la drum, nimerind la o margine de sat. Când îl văzură, oamenii se uitară ciudat la el din cauza blănurilor ce îl acopereau. Însă, când îl văzură la treabă, atunci când sărea în ajutorul tuturor celor care aveau nevoie, ba spărgând lemne, ba cărând apă, ba izgonind lupii, ba ridicând cu un singur umăr un car ce se răsturnase, aceÈ™tia îl botezară "păunaÈ™ul codrilor". Într-o zi, când un bivol se repezise la un copil să îl ia în coarne, Florin sărise în spatele lui, îl apucase de ambele coarne È™i îi suci gâtul ca unui pui de găină. Văzând de câtă vitejie dădea dovadă, înÈ›elepÈ›ii satului se sfătuiră, ajungând la concluzia că doar acest tânăr ar putea să îi scape de scopia pădurii È™i de fiul acesteia, Zmeul, care îi năpăstuia de mulÈ›i ani, furându-le vitele, răpind copiii È™i cerând un bir de 12 flăcăi pe an. AceÈ™tia i-au cerut să îi scape de cei doi, oferindu-i la schimb orice îÈ™i dorea. Îi mai spuseseră că va trebui să o omoare pe scorpia pădurii, apoi să se scalde în sângele ei, pentru a i se întări pielea, în felul acesta putând să-l învingă È™i pe zmeul atotputernic. Florin fusese de acord.

Cartea "PăunaÈ™ul codrilor" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în cinci ediÈ›ii, È™i anume: Ion Creanga (1973), Prut International (2008), Ion Creanga (1979), Ion Creanga (1999) È™i Floarea Darurilor (2002).