Virgil Mazilescu - Va fi liniste, va fi seara

Poezia „Va fi liniÈ™te, va fi seară” semnată de Virgil Mazilescu este o operă lirică care face parte din curentul neo-modernist românesc, ilustrând o sensibilitate deosebită față de trecerea timpului, solitudine, moarte È™i golul interior. Mazilescu, cunoscut pentru lirismul său grav, dar rafinat, utilizează un limbaj aparent simplu, dar profund metaforic, în care predomină o atmosferă crepusculară, melancolică È™i meditativă.

Tema centrală a lucrării este trecerea inexorabilă a timpului, care conduce spre moarte È™i neant, însoÈ›ită de o reflecÈ›ie asupra efemerității fiinÈ›ei umane. Timpul nu este numai un fundal, ci o forță activă care modelează È™i consumă existenÈ›a. Seara È™i liniÈ™tea sunt simboluri ale sfârÈ™itului, atât al zilei, cât È™i al vieÈ›ii. Acestea prevestesc un final iminent, dar fără dramatism sau revoltă – un sfârÈ™it acceptat cu o claritate resemnată.

Structura poeziei este simplă, dar profundă, construită pe repetiÈ›ie È™i paralelism: „Va fi liniÈ™te, va fi seară”. RepetiÈ›ia acestui vers creează un ritm ameÈ›itor, aproape asemenea unui ritual, accentuând ideea unei inevitabile resemnări. LiniÈ™tea se transformă într-un simbol al golului interior, al tăcerii absolute care urmează după agitaÈ›ia vieÈ›ii.

Tonul este sobru, meditativ, lipsit de exaltare, ceea ce amplifică dimensiunea existenÈ›ială a poemului. Poetul nu caută consolare în religie sau mit, ci contemplă lucid sfârÈ™itul.

Mazilescu utilizează un limbaj minimalist, dar plin de simbolistică. Imagistica este centrată pe elemente temporale (seara, liniÈ™tea), dar È™i pe senzaÈ›ii subtile – o liniÈ™te care nu este doar absenÈ›a sunetului, ci o stare de vid existenÈ›ial. Versul nu este încărcat de metafore excesive, ci de o simplitate tăioasă, care amplifică impactul emoÈ›ional. Această economie de mijloace poetice aminteÈ™te de estetica expresionistă sau chiar de influenÈ›e existenÈ›ialiste (precum Camus, Beckett), în care absenÈ›a sensului este o temă care se tot repetă.

În plan filozofic, poezia trimite la o viziune absurdă È™i tristă asupra vieÈ›ii. LiniÈ™tea nu este una paÈ™nică, ci mai degrabă una a nimicului, în care fiinÈ›a se stinge fără ecou. Este o poezie a disoluÈ›iei, în care omul este o prezență fragilă, destinată uitării.

Această liniÈ™te care „va fi” sugerează È™i un soi de anticipare, o viziune postumă. Vorbitorul liric pare să se afle într-un timp suspendat, între prezent È™i un viitor al stingerii. Se poate interpreta că el contemplă lumea dincolo de propria moarte, cu o detaÈ™are aproape impersonală. Poezia „Va fi liniÈ™te, va fi seară” este o meditaÈ›ie lirică profundă asupra destinului uman È™i a inevitabilității dispariÈ›iei. Printr-un limbaj esenÈ›ializat, printr-o atmosferă de tăcere È™i apus, Virgil Mazilescu reuÈ™eÈ™te să aducă în prim plan esenÈ›a tragicului existenÈ›ial fără a apela la dramatism. Este o poezie a lucidității, dar È™i a acceptării sfârÈ™itului, o expresie a poeziei ca formă de rezistență tăcută în faÈ›a nimicului.

Cartea este plină de fel È™i fel de trimiteri, iar publicul va fi fascinat de tot felul de sentimente, care vin ca un val neaÈ™teptat. Cumva, suntem cuceriÈ›i de capacitatea scriitorului de a ne arăta realitatea lumii în care trăim È™i slăbiciune fiinÈ›ei umane. Pe iste-ul nostru, la un click depărtare, cartea este de găsit în mai multe ediÈ›ii: Cartea Românească (1979), Venus (2001).