Vladimir Lossky - Introducere in teologia ortodoxa

Vladimir Lossky, fiul cunoscutului filosof rus Nicolas Onufriyevich Lossky, s-a născut la 8 iunie 1903, în Gottingen (Germania). În anul 1922 intră la Universitatea din Petrograd, însă, în 1922, este forÈ›at să emigreze în Rusia sovietică, împreună cu familia. În 1924 se mută la Paris, în acelaÈ™i an intrând la Universitatea Sorbona. Talentul său strălucit, cunoaÈ™terea excelentă a istoriei Bisericii È™i culturii occidentale, viaÈ›a liturgică intensă È™i pătrunderea profundă în însăși esenÈ›a tradiÈ›ie patristice i-au permis să vorbească despre Ortodoxie, ca centru al Adevărului, cu atâta forță È™i persuasiune încât foarte curând la Paris a început să se formeze o comunitate ortodoxă franceză.

În cartea "Introducere în teologia ortodoxă", Lossy prezintă doctrina creÈ™tină în lumina Duhului Sfânt È™i a energiilor necreate, ca punte dinamică între Dumnezeu È™i lume. Marele merit al acestei lucrări constă în faptul că ne împărtășeaÈ™te valorile nepieritoare ale Ordodoxiei răsăritene, cu geniul ei mistic inefabil, prin intermediul acelei culturi animate de claritate È™i distincÈ›ie aparÈ›inând Occidentului. Dumnezeu nu este obiectul de studiu al vreunei È™tiinÈ›e, iar teologia se deosebeste fundamental de gândire filosofilor. Teologul nu îl caută pe Dumnezeu aÈ™a cum un om ar căuta un obiect, ci se lasă cuprins de El, aÈ™a cum se lasă cuprins de o persoană. Deoarece a fost mai întâi găsit de Dumnezeu, pentru că EL a purces să-l caute printr-o întâlnire revelatoare, omul îl poate apoi căuta pe Dumnezeu, aÈ™a cum cineva ar căuta o prezență cu întreaga sa ființă.

Dumnezeu este imanent È™i transcendent în acelaÈ™i timp: imanenÈ›a È™i transcendenÈ›a se implică reciproc. TranscendenÈ›a pură este imposibilă. Daca îl concepem pe Dumnezeu drept cauză transcendentă a universului, El nu poate să fie transcendent, deoarece însăși ideea de cauză implică pe aceea de efect.

În partea a doua a primului capitol, Vladimir Lossky ne prezintă calea negativă È™i calea pozitivă la care s-a recurs în scopul cunoÈ™terii lui Dumnezeu. Calea negativă, apofatică, este o încercare de a-L cunoaÈ™te pe Dumnezeu nu în ceea ce El este, ci în ceea ce El nu este. Apofatismul constă în negarea a ceea ce Dumnezeu nu este, fiind eliminată, în primul rând, întreaga creaÈ›ie, chiar È™i măreÈ›ia cosmică a boltei înstelate, È™i lumina inteligibilă a îngerilor din ceruri. Sunt excluse apoi cele mai înalte atribute: bunătatea, iubirea, înÈ›elepciunea È™i, în cele din urmă, însăși fiinÈ›a. Paralel cu calea negativă se deschide calea pozitivă, catafatică, care il descrie pe Dumnezeu Cel ascuns, dincolo de tot ce îl revelează, este È™i Cel Care Se descoperă pe Sine. El este înÈ›elepciune, iubire, bunătate, însă natura Sa rămâne necunoscută în profunzimea ei, È™i tocmai de aceea El se descoperă pe Sine.

În capitolul al doilea este aprofundată tema creaÈ›iei lumii. Lumea a fost creată prin voinÈ›a lui Dumnezeu, fiind de altă natură decât El, ea există în afara lui Dumnezeu "nu prin loc, ci prin natură". TradiÈ›ia iudeo-creÈ™tină cunoaÈ™te noÈ›iunea de creaÈ›ie absolută, creaÈ›ia "ex nihilo" -  din nimic, fiind o dogmă a credinÈ›ei. Aceasta este exprimată pentru prima oară în Biblie în Cartea a doua a Macabeilor (7, 28), atunci când o mamă, îndrumându-È™i fiu spre martiriu, îi spune: "PriveÈ™te cerul È™i pământul È™i, văzând toate ce sunt într-însele, vei înÈ›elege că din nimic le-a făcut Dumnezeu". EL nu a creat lumea pornind de la ceva, ci de la ceea ce nu este, de la "nimic".

Cartea "Introducere în teologia ortodoxă" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două ediÈ›ii, È™i anume: Enciclopedică (1993) È™i Sophia (2006).