Vladimir Lossky - Teologia mistica a Bisericii de Rasarit

Vladimir Lossky, născut în Göttingen, pe 7 februarie 1958, a fost un teolog rus. A locuit în Petrograd din anul 1920, până când familia sa a fost exilată în Rusia, în 1922. A studiat la Facultatea de Arte, din cadrul Universitatii Petrograd, fiind obligat să-È™i continue studiile la Praga, È™i, ulterior, la Paris.

Cartea "Teologia mistică a Bisericii de Răsărit", prima ediÈ›ie fiind publicată în anul 1944, propune analiza câtorva aspecte ale spiritualității răsăritene, referitoare la temele fundamentale ale tradiÈ›iei dogmatice ortodoxe. În lucrarea de față, termenul "teologie mistică" desemnând o spiritualitate care exprimă o atitudine doctrinară. De cele mai multe ori, însă, teologia este opusă misticii, cea din urmă fiind considerată un domeniu inaccesibil cunoaÈ™terii, ceva ascuns care poate fi mai degrabă trăit decât cunoscut, È™i care nu se dezvăluie prin vreo putere de percepÈ›ie a simÈ›urilor, ci printr-o experiență anume, care este mai presus de puterea noastră de înÈ›elegere. În tradiÈ›ia răsăriteană nu s-a făcut niciodată o distincÈ›ie netă între mistică È™i teologie, cuvintele marelui teolog ortodox, Mitropolitul Filaret al Moscovei, exprimând exact această atitudine: "Nici una dintre tainele înÈ›elepciunii celei mai ascunse a lui Dumnezeu nu trebuie să ne pară străină sau cu totul mai presus de noi, ci se cade să ne potrivim mintea cu toată smerenia spre contemplarea celor dumnezeieÈ™ti". Departe de a fi opuse, teologia È™i mistica se sprijină È™i se întregesc reciproc. Dacă trăirea mistică este o punere în valoare personală a conÈ›inutului credinÈ›ei comune, teologia este o expresie, spre folosinÈ›a tuturor a ceea ce poate fi încercat de fiecare.

Biserica Ortodoxă, denumită în mod obiÈ™nuit "Biserica de Răsărit", nu se consideră mai puÈ›in Biserică ecumenică, ea nefiind limitată de un tip de cultură determinată de moÈ™tenirea unei civilizaÈ›ii, elenistice ori alta, sau de forme culturale strict răsăritene. ViaÈ›a duhovnicescă în Ortodoxie cunoaÈ™te o mare bogăție de forme, cea clasică rămânând, totuÈ™i, monahismul. Spre deosebire de monahismul apusean, cel din Răsărit nu cuprinde atât de multe ordine deosebite, aceasta explicându-se prin însăși concepÈ›ia vieÈ›ii mănăstireÈ™ti, al cărei scop nu poate fi altul decât unirea cu Dumnezeu, prin lepădarea totală de viaÈ›a acestei lumi. Pentru a se ajunge la unirea cu Dumnezeu, este nevoie de un efort necontenit, mai exact, de o veghe neîncetată, aÈ™a încât integritatea omului lăutric, "unirea minÈ›ii cu inima", să poată È›ine piept tuturor pornirilor pătimaÈ™e ale firii căzute.

Daca omul este un ansamblu al tuturor elementelor din care este alcătuit universul, totuÈ™i nu în această calitate constă adevărata sa desăvârÈ™ire, ci în aceea ce il deosebeÈ™te de cosmos È™i-l face asemănător Creatorului. RevelaÈ›ia ne învață că omul a fost creat dupa chipul È™i asemănarea lui Dumnezeu. ToÈ›i PărinÈ›ii Bisericii, atât cei din Răsărit, cât È™i cei din Apus, sunt de acord să vadă actul creaÈ›iei omului, după chipul È™i asemănarea lui Dumnezeu, o oarecare orânduire, un acord primordial între fiinÈ›a omenească È™i FiinÈ›a dumnezeiască, deÈ™i punerea în valoare teologică a acestui adevăr revelat va fi diferită în tradiÈ›ia răsăriteană È™i cea apuseană.

"Apofatismul caracteristic teologie mistice a Bisericii de Răsărit ne apare în final ca o mărturie adusă plinătății Sfântului Duh (...) Totul devine plinătate în Sfântul Duh: lumea care a fost creată pentru îndumnezeire, persoanele omeneÈ™ti chemate la unirea cu Dumnezeu, Biserica în care se săvârÈ™eÈ™te această unire; în fine, Dumnezeu Se face cunoscut prin Sfântul Duh în deplinătatea fiinÈ›ei Sale, care este Sfânta Treime".

Cartea "Teologia mistică a Bisericii de Răsărit" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în trei ediÈ›ii, È™i anume: Bonifaciu (1998), Anastasia (2000) È™i Humanitas (2010).