Vladimir Lossky - Vederea lui Dumnezeu

Vladimir Lossky, născut la 8 iunie 1903, la Göttingen, acolo unde tatăl său, profesorul de filosofie Nikolai Onufreievici Lossky se afla cu familia la studii postuniversitare, viitorul teolog trăgându-se dintr-o veche familie nobiliară de descendență occidentală. Copilaria È™i adolescenÈ›a È™i le-a petrecut la Sankt Petersburg, fiind marcate de o profundă sensibilitate - mai ales în faÈ›a misterului morÈ›ii - È™i de prezenÈ›a "socratică" a tatălui. În noiembrie 1922, guvernul sovietic expulzează familia lui Nikolai Lossy, împreună cu familiile altor peste 40 de intelectuali celebrii ai Rusiei prerevoluÈ›ioniste, care scapă astfel de la o exterminare sigură în "gulagurile" sovietice.

În cartea "Vederea lui Dumnezeu", Lossy îÈ™i propune să analizeze problema vederii lui Dumnezeu, aÈ™a cum este ea pusă în teologia bizantină, prin termenul "vedere" întelegându-se "cunoaÈ™tere", cunoaÈ™terea lucrurilor dumnezeieÈ™ti fiind însăși definiÈ›ia întregii teologii. Niciun teolog nu a putut nega că în starea de fericire finală sfinÈ›ii vor avea vederea lui Dumnezeu, acesta fiind un adevăr atestat formal în Sfintele Scripturi: "Îl vom vedea aÈ™a cum este". Însă, acest adevăr a lăsat loc mai multor interpretări teologice diferite, cu atât mai mult cu cât aceleaÈ™i Scripturi, aceeaÈ™i epistolă a Sf. Ioan, afirmă că "pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată", Sfântul Apostol Pavel precizând că nu poate fi văzut de nimeni. S-a pus mereu problema dacă această vedere a lui Dumnezeu este rezervată exclusiv vieÈ›ii veÈ™nice sau dacă ea poate începe din timpul vieÈ›ii pe Pământ. Încă din secolul al XIV-lea s-a pus problema vederii fericite, atât în Răsărit, cât È™i în Occident. În Bizant acest lucru s-a întamplat cu ocazia disputelor asupra distincÈ›iei reale între fiinÈ›a È™i energiile divine. Sinoadele de la Constantinopol din 1341, 1351 È™i 1358 afirmau că Dumnezeu rămâne inaccesibil în ceea ce priveÈ™te fiinÈ›a Sa, care nu poate fi obiectul unei cunoaÈ™teri sau a unei vederi, nici chiar pentru fericiÈ›ii adormiÈ›i È™i îngeri. La Avignon, problema vederii fericitoare se punea cu totul diferit, fiind vorba de a È™ti dacă sfinÈ›ii lui Dumnezeu puteau să se bucure de vederea esenÈ›ei divine după moarte È™i înaintea judecății ultime sau dacă această fericire e rezervată stării finale de fericire de după înviere.

Teologii bizantini, È™i mai ales cei ai secolului al XIV-lea, în învățătura lor despre vederea lui Dumnezeu se bazează pe două serii de texte scripturistice care par să se contrazică. Alături de pasajele Sfintei Scripturi în care putem găsi o negaÈ›ie formală a oricărei vederi a lui Dumnezeu Cel invizibil, inaccesibil pentru fiinÈ›ele create, există altele care recomandă căutarea feÈ›ei lui Dumnezeu, care promit vederea Lui aÈ™a cum este, care par a exprima prin această vedere fericirea supremă a omului. Printre textele care se exprimă în sens negativ cu privire la vederea lui Dumnezeu trebuie citat înainte de toate pasajul "IeÈ™ire" 33,20-23, în care Dumnezeu îi zice lui Moise: "Nu vei putea vedea faÈ›a Mea, ca nu poate vedea omul faÈ›a Mea È™i să fie viu". Textele Noului Testament sunt È™i mai categorice în sensul negativ, Sfântul Apostol Pavel zicând faptul că "Dumnezeu Singur are nemurirea È™i locuieÈ™te într-o lumină neapropiată; nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici nu poate să-L vadă". În perspectiva ortodoxa a SfinÈ›ilor PărinÈ›i greci È™i a PărinÈ›ilor duhovniceÈ™ti bizantini, "vederea lui Dumnezeu" este experimentată È™i teologhisită drept comuniunea noastră cu Hristos, ea reprezentând sensul È™i scopul întregii vieÈ›i a Bisericii.

Cartea "Vederea lui Dumnezeu" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două exemplare, È™i anume: Deisis (1995) È™i Editura Institutului Biblic È™i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1995).