Vladimir Nabokov - Glorie

Publicat iniÈ›ial în 1932, în perioada de tinereÈ›e a lui Nabokov, romanul „Glorie” cunoaÈ™te celebritatea târziu, poate mult prea târziu. Scris stângaci, neÈ™lefuit, dar într-o manieră realistă È™i satirică, avea să reprezinte o scriere pe care autorul o va iubi enorm.

O non-poveste stranie despre rătăcirile absurde ale unui tânăr aflat în căutarea sinelui, asta cuprinde cartea renumitului scriitor. De fapt, Nabokov asta È™i-a dorit, să consume toată energia personajului principal, dar È™i să îÈ™i vlăguiască cititorul.

Întreg romanul este construit în jurul ideii de independență a personajului principal, de eliberare atât fizică, dar mai ales spirituală, dintr-o lume in care se simte singur È™i neînÈ›eles. Aici nimeni nu este cine pretinde, fapt pentru care eroul lui Nabokov va avea parte de surprize extraordinare. El caută în permanență mulÈ›umire È™i împăcare, caută să se descopere pe sine, însă se va lovi de situaÈ›ii cărora cu greu le va face față.

Protagonistul este imatur, precum scriitorul. Căci, este important sa amintim, dar Nabokov este suma personajelor sale. Observăm, aÈ™adar, o nervozitate bruscă a autorului când vine vorba de portretul moral al personajului său. Cumva, tânărul este instabil emoÈ›ional, urmărit de furtuni din trecut È™i aflat într-o goană spre un viitor incert, dar salvator.

În această incursiune, care se opreÈ™te la un moment dat, protagonistul se lasă purtat de gânduri, evenimente, dar, mai ales, de oameni. Prin absurd, ajunge captiv într-un circ sinistru, pe o scenă pe care se derulează alternativ fel È™i fel de episoade. Curios este faptul că nimeni nu îl avertizează pe erou de nebunia în care se afla, ba chiar este încurajat să meargă mai departe, numai să descopere ceva.

Nabokov face la un moment dat o pauză, pentru a-È™i dărui cumva un răgaz de gândire, dar nu explică cititorului nimic din ceea ce urmează să vină. Prin urmare, tânărul nostru se lasă pradă pasiunilor nebuneÈ™ti, se bucură È™i se întristează la orice pas, pierde È™i câÈ™tigă, înÈ›elege È™i nu înÈ›elege, distruge È™i se autodistruge.

Finalul romanul aduce însă lumina, deÈ™i neclară È™i greu de acceptat de către cititorul care a fost purtat prin toate colÈ›urile minÈ›ii eroului. Nabokov, într-o oarecare măsură sarcastic, revine la scenele de incipit, cu scopul clar de a-È™i lămuri audienÈ›a. Cartea se transformă într-o lumină ciudată, iar informaÈ›ia devine greu de asimilat.

MulÈ›i îl vor înÈ›elege însă pe Nabokov abia după ce ii vor citi operele de maturitate, după ce îl vor explora în toată măreÈ›ia sa. Aici însă, aerul de imaturitate al unui erou purtat într-o lume mult prea greu de acceptat se simte de la distanță.

Romanul poate fi privit că o încercare a autorului de a-È™i descoperi È™i cultiva talentul nativ, o tentativă bizară de a se lasă privit de către cititori.

Cartea este disponibilă în rafturile noastre în mai multe exemplare, după cum urmează: Polirom (2014), Polirom (2003).