Wladyslaw Szpilman - Pianistul

Romanul autobiografic "Pianistul" a fost publicat pentru prima dată în 1946 la editura poloneză Jerzy Waldorff. În limba română apare în numeroase ediÈ›ii, printre care Humanitas în  2003 È™i 2019 È™i  Rao în 2006.

În 2002 apare prima adaptare cinematografică unanimă în regia lui Roman Polanski iar în 2007 adaptarea într-o piesă de teatru.

Wladyslaw Szpilman s-a născut în 1911 într-un oraÈ™ industrial din Polonia. Încă de mic a fost pasionat de muzică aÈ™a că a urmat cursurile Universității de Muzică Fryederyk Chopin din VarÈ™ovia È™i Academiei de Arte din Berlin. În 1933 regimul nazist vine la putere aÈ™a că Wladyslaw se întoarce la VarÈ™ovia unde va lucra ca pianist pentru canalul de radio naÈ›ional. După invazia poloneză, evreilor li s-a garantat că vor fi foarte bine prin o serie de pliante însă È™tim cu toÈ›ii că aceasta a fost doar o manipulare în masă. Exista un ghetou în VarÈ™ovia ce era împrejmuit de ziduri, oamenii È™tiind că acolo este o zona infectată de tifos, È™i acolo locuia È™i familia lui. Pentru a-È™i păstra casa au trebuit să plătească chirii uriaÈ™e È™i au fost nevoiÈ›i să vândă multe bunuri dintre care È™i cel mai de preÈ›, pianul. Autorul îÈ™i câÈ™tiga existenÈ›a cântând la pian, iar după ce a trebuit să îl vândă, a început să frecventeze diverse cafenele ce aveau instrumentul său. De-a lungul timpului ghetoul ajunsese să fie doar un grup de intelectuali ce reuÈ™eau să susÈ›ină toÈ›i evreii din VarÈ™ovia È™i singurul ce aducea informaÈ›ii era Zyskind care ulterior a fost ucis alături de familia sa. În 1942 ofiÈ›erii germani au început să împânzească clădirile È™i să percheziÈ›ioneze toÈ›i localnicii. Cei ce doreau să rămână acolo trebuiau să demonstreze că sunt utili societății aÈ™a că Szpilman a reuÈ™it să obÈ›ină È™ase contracte de muncă. AÈ™a au ajuns în niÈ™te barăci speciale pentru muncitori dar după nici o luna tot visul frumos s-a terminat È™i au fost deportaÈ›i la lagărul Treblinka. Singurul ce a reuÈ™it să supravieÈ›uiescă până ce a ajuns acolo a fost doar el È™i a trebuit să muncească pentru a se menÈ›ine în viață. A trebuit să demoleze zidurile ghetoului, să fie È™ef de magazie È™i după ce a reuÈ™it să obÈ›ină mai multa hrană pentru deÈ›inuÈ›i, a evadat. Prietenii săi erau implicaÈ›i în rezistenÈ›a poloneză È™i au reuÈ™it să îl ascundă dar teama de germani creÈ™tea cu fiecare zi. În câteva luni s-a gândit de zeci de ori la sinucidere È™i a ajuns să fo facă după ce clădirea sa a fost incendiată. A sperat că dacă va înghiÈ›i un pumn de pastile va înceta din viață dar iată că s-a trezit a doua zi. După război a continuat să lucreze la radio È™i a devenit È™eful departamentului de muzică până în 1963, când s-a retras pentru a avea concerte de pian pe cont propriu.

SfârÈ™itul poveÈ™tii sale va fi pe 6 iulie 2000 la VarÈ™ovia dar viaÈ›a sa va rămâne pe veci o poveste de excepÈ›ie ce ar trebui să inspire pe toată lumea.