Zaharia Stancu este unul dintre cei mai cunoscuÈ›i scriitori români pe care È›ara noastră i-a oferit literaturii universale. Scrierile sale vor fi diverse È™i pline de culoare, dramatice pe alocuri, nebuneÈ™ti È™i joviale, iar aprecierea publicului nu va întârzia să apară.
Jurnalist, publicist È™i eseist de renume, îÈ™i începe activitatea în primii ani de război È™i este activ în politica veacului. Probabil una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale avea să fie "Șatra", în care portretizează cu succes viaÈ›a românilor autohtoni, cu necazurile È™i bucuriile lor.
TotuÈ™i, este un preferat al regimului comunist, iar romanele sale nu vor avea de suferit de pe urma cenzurii, astfel reuÈ™eÈ™te să publice cam tot ce scrie în anii de ocupaÈ›ie.
Pleacă din satul natal È™i se dedică întru totul scrisului, dei lucrează la o gazetă ori la teatru pentru a se întreÈ›ine. Colaborează cu mai multe nume mari ale literaturii È™i reuÈ™eÈ™te să creeze legături nemaipomenite cu alÈ›i susÈ›inători ai comunismului.
DeÈ™i relaÈ›ia cu comuniÈ™tii este una bună, Stancu intră în diverse polemici cu mai marii statului, iar conflictul ajunge până la însuÈ™i Nicolae CeauÈ™escu, care ordonă o eliminare a autorului din mai multe publicaÈ›ii importante.
După căderea regimului, este acuzat că ar fi făcut parte din structurile securiste È™i condamnat la o relativă uitare. Operele sale se traduc în continuare, însă impactul său asupra curentului literar liber este nesemnificativ.
Sabia timpului este una dintre lucrările sale mai puÈ›in cunoscute, însă va fi extrem de apreciată de publicul restrâns. Filosofică din cale afară, dramatică È™i plină de emoÈ›ie, cartea devine un manuscris de referință în palmaresul lui Stancu.
Autorul are obsesia timpului, căruia îi dedică adevărate ode È™i în jurul căruia se concentrează mare parte din lucrările sale. DeÈ™i nu are o acÈ›iune susÈ›inută È™i nu este dominată de vreun suspans aparte, cartea este intrigantă È™i prezintă efectele trecerii timpului asupra unui individ È™i, mai ales, asupra comunității sale.
Asuprirea, dorul È™i vechi imagini ale suferinÈ›ei sunt câteva imagini care ne vor È™oca încă din primele capitole È™i, fără să ne dăm seama, ne vor determina să-l urmărim până la capăt pe scriitorul pasional.
Imaginile dintre realitatea timpului său È™i ficÈ›iunea închipuită se întrepătrund magistral, iar cititorul este purtat într-o călătorie fără precedent din care îi este imposibil să scape fără vreo învățătură motivaÈ›ională. Adesea, îl comparăm pe Stancu cu alÈ›i scriitori ai veacului său, dar el este original È™i de necontestat.
Cratea de față este, cumva, o rememorare a unei vieÈ›i trăite parcă cândva demult, deÈ™i prezentul nu pare să se fi schimbat prea mult. AcÈ›iunea este lentă È™i se desfășoară pe un singur palier narativ, iar multe detalii au rolul de a ne înfrumuseÈ›a imaginea de ansamblu.
Suntem recunoscători lui Stancu pentru pledoaria adusă naturii, vieÈ›ii È™i timpului È™i rezonăm cu acesta încă din primele minute de lectură. PurtaÈ›i într-un itinerariu diversificat È™i plin de splendoare, devenim una cu lectura È™i empatizăm cu personajele principale.
Cartea se va bucura de mai multe traduceri în limbi de circulaÈ›ie europeană, iar pe site-ul nostru va fi disponibilă în mai multe ediÈ›ii, după cum urmează: Eminescu (1972), Eminescu (1970).