Despre La Fontaine
Jean de La Fontaine s-a născut în regiunea Champagne, in localitatea Chateau-Thierry, pe 8 iulie 1621. Va deveni unul dintre cei mai mari fabuliÅŸti ai FranÅ£ei ÅŸi ai lumii. Poeziile sale s-au bucurat de un succes imediat. Charles de La Fontaine, tatăl său, era responsabil peste apele È™i pădurile din regiunea unde locuiau, iar mama sa se numea Francoise Pidoux. Familiile ambilor săi părinÅ£i erau înstărite ÅŸi făceau parte din clasa mijlocie, fără a avea, însă, titulaturi nobiliare. Jean, cel mai mare dintre copiii cuplului, a urmat ÅŸcoala din Reims, după care a intrat la oratoriu în mai 1641 ÅŸi la seminarul Saint Magloire în octombrie al aceluiaÅŸi an. S-a răzgândit, însă, repede vizavi de alegerea unui traseu în domeniul clerical ÅŸi ÅŸi-a continuat studiile în Drept. Tatăl său a renunÅ£at la postul pe care îl avea, cedându-i-l lui Jean de la Fontaine, care în 1647 se căsătorise cu Marie Hericart, o tânără de 16 ani foarte înstărită, relaÅ£ia dintre ei încheindu-se în 1658. Abilităţile lui de a se descurca financiar prin forÅ£ele proprii se dovedesc, însă, dezastruoase. Interesant este că se va găsi întotdeauna sub protecÅ£ia unor persoane influente care-i vor asigura sprijin financiar substanÅ£ial, talentul său literar justificând acest mecenat. Astfel, în 1657 este protejatul lui Nicolas Fouquert, ministrul francez de finanÅ£e; din 1664 până în 1672 s-a aflat sub protecÅ£ia ducesei de Orleans, apoi, timp de douăzeci de ani,a fost unul dintre apropiaÅ£ii doamnei de La Sabliere, a cărei locuinţă era centrul de întâlnire pentru filosofi, scriitori ÅŸi alÅ£i învăţaÅ£i ai vremii. El primeÅŸte de la Madame de la Sabliere o casă, anexă a palatului său. Din 1863 a fost ales membru al Academiei Franceze, deÅŸi regele manifestase o oarecare opoziÅ£ie vizavi de caracterul neconvenÅ£ional ÅŸi lipsit de religiozitate al lui La Fontaine.
Fabulele sale sunt, incontestabil, cele mai mari realizări literare ale scriitorului, pe lângă acestea mai existând ÅŸi povestiri ÅŸi diverse alte lucrări, printre care o tragedie lirică, Orfeu, pusă în scenă de Opera Franceză din 1691. Se remarcă la fabulele lui La Fontaine o constantă eleganţă ÅŸi bună dispoziÅ£ie, iar tonul moral este ÅŸi astăzi proaspăt ÅŸi sănătos. Scriitorul moare pe 13 martie 1695.