Despre Nicodim Măndiţă
Pe 28 octombrie 1889, în satul BuneÅŸti, ArgeÅŸ, s-a născut Nicolae, viitorul Nicodim Măndiţă, cel care avea să devină un neobosit ÅŸi implicat susÅ£inător al credinÅ£ei românilor într-o perioadă în care aceasta le era ameninÅ£ată, creând o reÅ£ea de distribuitori ai lucrărilor cu caracter religios în samizdat, motiv pentru care va fi urmărit, anchetat ÅŸi condamnat de către Securitate la opt ani de închisoare la Aiud, locul unde erau închiÅŸi deÅ£inuÅ£ii politic consideraÅ£i a fi cei mai periculoÅŸi pentru regim. A fost eliberat după un an ÅŸi jumătate, întorcându-se în mănăstire, la Agapia, unde a murit pe 6 iulie 1975.
A urmat doar cinci clase de ÅŸcoală, dovedind, însă, de timpuriu înclinaÅ£ie spre lectură ÅŸi, mai ales, spre a predica, a învăţa, povestindu-le frecvent celor din jur ceea ce citea. Intră în armată în 1911, participând activ pe front în campania din Bulgaria din 1913 ÅŸi la Primul Război Mondial. După 1918, deÅŸi era un cadru militar foarte apreciat, a ales să intre în monahism. S-a călugărit în 1920 la mănăstirea Măgura din Bacău cu numele de Nicodim. În vara aceluiaÅŸi an este preoÅ£it ÅŸi trimis să slujească în Bacău, Alba, Cluj.
În această perioadă se dăruieÅŸte trup ÅŸi suflet aducerii oamenilor înapoi la calea cea dreaptă, propovăduind valorile ÅŸi conceptele creÅŸtine, îndemnând oamenii să respecte rigorile vieÅ£uirii ortodoxe, punând accentul pe respectarea normelor, preceptelor ce păreau exterioare, însă care aveau menirea de a întări oamenii în respectarea valorilor ÅŸi comportamentelor creÅŸtine. Sfătuia constant ÅŸi insistent să se citească Scripturile, lipsa contactului cu învăţătura fundamentală făcându-i pe oameni mult mai uÅŸor de influenÅ£at din orice direcÅ£ie greÅŸită. Din banii pe care îi primea frecvent de la credincioÅŸi cumpăra multe cărÅ£i pe care le dăruia. Prefera cărÅ£ile ce foloseau un limbaj simplu, accesibil oricui, aceasta fiind ÅŸi modalitatea în care el însuÅŸi a scris. Chiar canoanele pe care le dădea părintele Nicodim Măndiţă la spovedanie conÅ£ineau obligativitatea de a citi cărÅ£i. După 1944, când comunismul încerca din răsputeri să instituie ateismul ca credinţă de stat, interzicand tipărirea ÅŸi vânzarea de cărÅ£i religioase, părintele a creat o reÅ£ea de răspândire a cărÅ£ilor, cea mai amplă de acest fel din România ocupată de comuniÅŸti. ReÅ£eaua a funcÅ£ionat din 1948 până în 1964.