Despre Eugen Ionescu
Născut pe 26 noiembrie 1909 la Slatina, Eugen Ionescu a fost un dramaturg roman a cărui lucrare, CântăreaÅ£a cheală, apărută în 1949, a creat o revoluÅ£ie în tehnicile dramaturgice ÅŸi a inaugurat teatrul absurdului – o serie de lucrări ale unor dramaturgi europeni ÅŸi americani care considerau că, în esenţă, condiÅ£ia umană este marcată de absurd, de lipsă de sens, că omenirea este, din acest motiv, blocată în teamă, deznădejde, debusolare. Tatăl său a fost avocat, iar mama sa, Marie-Therese, era franÅ£uzoaică. Eugen Ionescu a fost adus în FranÅ£a la patru ani, însă s-a reîntors în România în 1925, unde urmat liceul Sfântul Sava, a obÅ£inut licenÅ£a în Limba Franceză la Universitatea din BucureÅŸti, continuându-ÅŸi docoratul la Paris ÅŸi rămânând definitiv în capitala franceză din 1945. A devenit membru al Academiei Franceze.
În CântăreaÅ£a cheală există o scenă celebră, în care două persoane vorbesc despre banalităţi, despre vreme, despre locuinţă, despre câÅ£i copii au, până să realizeze subit că sunt soÅ£ ÅŸi soÅ£ie. Tema aceasta a instrăinării de sine ÅŸi de ceilalÅ£i, a dificultăţii comunicării, va fi recurentă la Eugen Ionescu, dezvoltată în multe lucrări ulterioare, alături de teama, de groaza de moarte. Spre exemplu, în LecÅ£ia, un profesor extrem de timid se foloseÅŸte de sensurile pe care le atribuie cuvintelor pentru a crea o stare de dominare despotică asupra unei eleve. În Scaunele, un cuplu de bătrâni aÅŸteaptă sosirea unei audienÅ£e pentru ca bătrânul să-ÅŸi spună mesajul de adio posterităţii. Se adună, însă, numai scaune goale. ConvinÅŸi că mesajul va fi transmis de către un vorbitor pe care îl angajaseră în prealabil, cei doi oameni în vârstă se sinucid. Oratorul, însă, suferea de afazie ÅŸi tot ce spunea era lipsit de noimă. Pe măsura trecerii timpului, atenÅ£ia autorului se canalizează mai puÅ£in spre paradoxurile intelectuale ÅŸi, aÅŸa cum se vede în ultimele sale lucrări, devine interesat mai degrabă de lumea viselor, a viziunilor, a explorării subconÅŸtientului. Cartea sa de eseuri critice, NU, a fost premiată de un juriu condus de Tudor Vianu. Eugen Ionescu a murit pe 28 martie 1994 la Paris.